Răni la picioare. Loviturile la picioare pot conduce la umflarea acestora, care vine ca un răspuns fizic. Sângele coboară în acea zonă a corpului, provocând o acumulare de fluid. Este bine să ţii piciorul ridicat pe un obiect şi să aplici comprese cu gheaţă. Inima nu pompează suficient sânge.
Află ce remedii poţi utiliza. 4 cauze pentru care ai ochii umflaţi. Află ce remedii poţi utiliza. Mulţi oameni sunt preocupaţi de modul în care ar putea scapa de pungile de sub ochi. Femeile, în special, cheltuie bani şi timp pentru a putea ascunde aceste „imperfecţiuni", fără să se întrebe cum de le-au căpătat.
Plăcinta care se face doar din trei ingrediente. Este simplu și rapid de preparat. Moldovenii de Peste Prut o savurează din plin. News, Sport si Opinii. Stirile zilei. iar peste se poate adăuga aproape 500 g de brânză, amestecată în prealabil cu ulei. Totodată, se mai poate folosi și umplutură de dovleac, mere, cartofi și varză
Astăzi este Buna Vestire și pentru cei care țin postul ortodox este dezlegare la pește. Mare atenţie de unde cumpăraţi peşte! Este unul dintre cele mai perisabile alimente. roşu, adaugă un colorant care se numeşte cantaxantin, sau astaxanthin, sau E161. E o substanţă care se adaugă în hrana lor şi care nu ştim când poate
Salată cu macrou și pește cu dressing de chimen și lămâie . 180 g cartofi noi; 200 g file de macrou afumat, fără piele; 4 fire de ceapă verde; 140 g sfeclă roșie fiartă; mărar; 2 linguri ulei; 1 lămâie; 1 sfert linguriță de semințe de chimen; Pune cartofii la fiert într-o oală cu apă și lasă-i să fiarbă până sunt moi.
hHSXJOe.
peste care se umfla