Endocardita este o afecțiune cardiacă, ce are la baza inflamația endocardului (membrana care căptușește cavitățile inimii).Inima este un organ musculos, cavitar, format din patru camere: două atrii şi două ventricule.Cântărește aproximativ 300 grame, are dimensiunea pumnului unui adult și efectuează o activitatea uriașă, pompând peste 7200 l de sânge și realizând 100.000
tipuri, simptome, factori de risc. Coma diabetică este o complicație a pacienților cu diabet determinată de creșterea sau scăderea la valori extreme a glicemiei. După cum îî spune și numele - comă - această stare poate merge până la pierderea cunoștinței, însoțită de incapacitatea de a răspunde la stimuli externi.
Tag: prognostic rezervat. ESTE OFICIAL - Doi medici de la Spitalul "Dimitrie Gerota" se află în stare critică iar prognosticul este rezervat, anunţă ministrul Sănătăţii. Franța dă de pământ cu Rusia, după ce Marea Britanie a fost acuzată că a sabotat Nord Stream .
Foto: Agerpres. Prognosticul privind starea cântăreţului Mihai Constantinescu este unul rezervat, el aflându-se în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Foto: Agerpres. "Artistul, din păcate, se află în stare foarte gravă la Terapie Intensivă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Prognostic mai puţin favorabil, foarte diferit ca evoluţie, în funcţie de localizarea tumorii primare. Stadiu IV - Cancerul s-a răspândit în organism şi a dus la apariţia de metastaze (leziuni secundare la distanţă de tumora primară) în unul sau mai multe organe sau ţesuturi. Prognostic rezervat, nefavorabil.
Prognosticul medical în cazul actorului Nicu Constantin este încă rezervat, la aproape două luni de la internarea sa în Spitalul Militar din Capitală. „A fost o ameliorare, dar, din păcate, de scurtă durată. Este când bine, când mai puţin bine. Ne pare rău, dar trebuie să îl ţinem încă la terapie intensivă. Nădăjduim să se facă bine.
yVtv6iI.
prognostic rezervat ce inseamna