Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt. Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului Mă rog ţie, Sfinte Mina, grăbeşte-te a mă ajuta cu neincetatele şi sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea, că ştiu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit Rugaciune catre Sfantul si de viata Facatorul Duh Condacul al 11-lea Acestea zice Domnul: "Varsã-voi Duhul Meu peste tot trupul, si fii si fiicele voastre vor prooroci, bãtrânii vostri visuri vor visa, iar tinerii vostri vor vedea vedenii" Duhule Prea Dorit, dã-ne doar o fãrãmiturã de la masa fiilor celor alesi ai Mângâierilor Tale, celor care cu umilinta strigãm: Aliluia! Rugaciune catre Preasfantul Duh . Mareste imaginea. Vino, lumina adevarata, vino, viata vesnica, vino, taina nerostita, comoara fara de nume, chip dincolo de orice intelegere, bucurie fara de sfarsit, vino, lumina neinserata, asteptare neinselatoare a celor ce vor aduce mantuirea! Rugaciune catre Preasfantul Duh sfantul duh ragaciune catre Rugăciunea către Sf. Parascheva care face minuni pentru sănătate. „Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină Rugăciunea către Sfântul Duh este rostită de credincioși pentru iertarea păcatelor. Fiecare credincios primește Sfântul Duh la Taina Botezului, iar păcatele și răutatea îl alungă din viața omului. Rugăciunea către Sfântul Duh este ajutătoare Fiecare credincios este protejat și de Sfântul Duh dacă are inima curată, nu păcătuiește, nu se iubește numai pe sine și […] ffLi.

rugaciune catre sf duh